de Mira Loghin
Mami hai să ne jucam de-a....stai puiule doar ce am venit de la serviciu, să mă dezbrac şi să îmi revin niţel. Mamii te joci cu mine de-a indienii? Acus, acus dragul mamii, tocmai am pus cartofiorii la fiert, acum spăl salata, în curând o să avem cina. Peste puţin auzi chiote. Piticul iese din cameră călare pe un căluţ imaginar la galop, zguduind podeaua. Mai înceet, te rog!!! E prea multă gălăgie, si vecinii.. în linişte nu s-ar putea să te joci??
Mami hai să ne jucam de-a....stai puiule doar ce am venit de la serviciu, să mă dezbrac şi să îmi revin niţel. Mamii te joci cu mine de-a indienii? Acus, acus dragul mamii, tocmai am pus cartofiorii la fiert, acum spăl salata, în curând o să avem cina. Peste puţin auzi chiote. Piticul iese din cameră călare pe un căluţ imaginar la galop, zguduind podeaua. Mai înceet, te rog!!! E prea multă gălăgie, si vecinii.. în linişte nu s-ar putea să te joci??
Maaaamiiii, vino până la mine în cameră să-ţi arăt ce construcţie am făcut din cuburi, e pana până la tavan!!..cum să nu iubirea mea, doar să bag o maşină de rufe la spălat..dar dacă vrei îţi pune mama desene să stai cuminţel..după un timp urmează masa de seară, apoi băiţa..şi somnul.
Răsuflii uşurată şi te arunci pe canapea. Preiei telecomanda lăsată de cineva înaintea ta pe măsuţă. Schimbi canalul. Pe un post unde se vorbeşte mult şi atât. Ai vedea un film sau chiar să mai citeşti din cartea care asteaptă de nişte săptămâni bune tot la pagina 10. Te gandeşti deja că ai uitat să bagi o maşină de rufe şi ce cumpărături mai ai mâine de făcut. Piticul doarme, îl priveşti cu drag şi îl săruţi . E dulce ca un îngeraş. Verşi o lacrimă şi te simţi vinovată că azi nu ai petrecut cu el nici măcar o jumătate de oră. Eşti ocupată.. toată lumea ştie. Şi obosită.. Întreaga casă e pe tine şi atâtea drumuri lungi de colo colo prin oraş. Şi slujba asta unde tocmai ai fost promovată, dar ce să-i faci câştigi foarte bine, în plus ţi-au dat maşină şi telefon.. şi uite, în ultimul an ai cumpărat atâtea pentru casă, măcar nu mai ai stresul lor. Şi totuşi sunt atâtea lucruri de făcut!! Şi nu ai timp de pierdut.
Te priveşti în oglindă şi realizezi că nici pe la cosmetică nu ai mai trecut de luni bune, iar sala de sport e mult prea departe de drumurile tale zilnice.. of şi ţi se văd câteva fire albe. În plus faţa ta obosită, ochii încercănaţi îţi dau o alură morocănoasă, tristă. Nu te mai gândeşti cât timp a trecut de la o seară frumoasă cu prietenii, cu omul drag care iti imparte tacerile, ceaiuri, râsete şi poveşti frumoase, un spectacol de teatru.. o plimbare.. si chiar tu, singură în parc. Noroc cu telefonul, doar el te mai trezeşte că suntem în Octombrie, şi e toamnă bine. Şi mai există şi facebook-ul unde îi poţi vedea pe toţi. Culmea şi mama ta şi-a făcut pagină, aşa îi mai vezi pe cei de acasă, mai iei o reţetă nouă...
Şi unde eşti tu în toate acestea? Unde e timpul tău? In care doar sa fii. Unde e timpul pe care să îl dăruieşti celor pe care îi iubeşti? Ce-ai făcut cu el? Dar, mai ales, cine să ţi-l dea înapoi?...un prieten drag îţi postează pe wall "Timpul este însăşi viaţa. Iar viaţa salasluieşte în inimă".
Zambesti si dai like.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu