vineri, 25 septembrie 2015

DESCHIDEREA STAGIUNII DE TEATRU PENTRU COPII


DESCHIDEREA STAGIUNII DE TEATRU 2015-2016
Rabdarica si Mofturica in misiune cu Zana Maseluta
4 octombrie 2015, la Clubul Taranului, ora 11.00


Teatrul pentru copii MOMOLINO si Lumea lui MOMO va invita la deschiderea stagiunii de teatru 2015-2016, cu cel mai proaspat spectacol din portofoliu:  “Rabdarica şi Mofturica în misiune cu Zâna Măseluţă”, o poveste de inspirată din imaginaţia copiilor şi gândurile adulţilor, în care jocul devine realitate şi realitatea o joacă - o continuare a poveştii lansata cu mare succes în decembrie 2014 „Rabdarica şi Mofturica salvează Noaptea de Ajun”.

Echipa Teatrului Momolino propune copiilor de orice vârstă, cu precădere celor care au dinţişori şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ pentru cei care încă cred în “se poate orice”. O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţa fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. 

Spectacolul îi invită pe copii să se bucure de prezent, acest timp nesfârşit al copilăriei, în care joacă este cea mai serioasă îndeletnicire. 


Se spune că, Răbdărică și Mofturică, doi dintre spiridușii lui Moș Crăciun, se întorc printre copii la început de primăvară cu o nouă misiune. După ce i-au fost de mare ajutor Moșului în Noaptea de Ajun, Răbdărică și Mofturică, s-au bucurat de cadoul mult dorit – praf magic invizibil și s-au pus pe treabă pentru un nou Crăciun. Jucării, cărți, biciclete, instrumente muzicale și câte și mai câte sunt fabricate cu multă atenție de cei doi, zi de zi. Nu au timp de pierdut. Insă, în toiul pregătirii, cei doi spiriduși primesc o misiune specială de la Moș Crăciun – în această noapte trebuie să o ajute pe Zâna Măseluță să colecteze dinții de lapte de la 7803 copii din... România. Mofturică – mereu încrezător și optimist – de abia așteaptă această încercare. Răbdărică – plin de energie, insă sceptic în ceea ce privește misiunea – se teme că nu vor face față rolului de... ajutoare ale Zânei Măseluță. Cât despre Zână... Ea este pe cât de surprinzătoare, pe atât de ușor de îndrăgit. De la o secundă la alta, Răbdărică și Mofturică, alături de copiii care îi însoţesc în poveste de la locurile lor din sala de spectacol, vor afla noi și miraculoase lucruri despre Lună, despre stele, despre praful magic de adormit și despre dințișorii de lapte. Aventuri noi, prieteni noi și un cer plin de stele strălucitoare. O noapte magică, pe care cei doi spiriduși n-o vor uita niciodată. Oare şi voi? 

Regia şi textul spectacolului sunt semnate de Oana Rasuceanu, iar din distribuţie fac parte 3 actriţe excepţionale - 3 mămici minunate: Adina Lucaciu, Georgiana Stanciu şi Irina Velcescu. Scenografia şi costumele sunt semnate de Doina Pop. Spectacolul este creat după o idee originală marca Momolino. 

Spectacolul are loc la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Intrarea Monetariei (din bd. Ion Mihalache sau Kisseleff)

Parteneri: Agenda Culturala a Copiilor, Copilul.ro, Crestem Oameni.ro, GoKid.ro, Gradinite.com, , KidsSpot.ro, Lilebuba.ro, SapteSeri,  Sunt Parinte.ro, UrbanKid.ro, 

Biletele la acest spectacol se pot cumpara online de la www.iabilet.ro, dar si de la sediul Lumea lui MOMO, lumealuimomo@gmail.com. Totodată, acestea se pot achiziționa și înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile de la punctele de vânzare amenajate în spaţiul de joc. 

OFERTA SPECIALA PENTRU DESCHIDEREA STAGIUNII Preţ unic: 20 lei/persoană (copil/adult), iar al doilea parinte are gratuitate!! Copiii sub 3 ani au acces gratuit la spectacol!

La finalul spectacolului am pregatit un cos mare cu mere pentru copii, Zana Maseluta ne-a invatat ca merele sunt nu doar foarte sanatoase pentru voinicia noastra, dar au grija de gingiile si maselele noastre!

joi, 24 septembrie 2015

EVENIMENT DE DESCHIDERE PENTRU COPII SI PARINTI

RECOLTA DE VARA...RECOLTA DE TOAMNA 
ATELIER DE VOIE BUNA, JOACA SI CREATIVITATE PENTRU COPII SI PARINTI 
pentru copii intre +2 si infinit de ani 
Sambata 3 octombrie 2015, ora 11.00

Nu stiu voi cum sunteti :-), dar noi cand ne gandim la inceputul fiecarui sezon, traim emotii care intotdeauna ne amintesc de mirosul unei carti primite in copilarie, de mirosul copertilor de caiet, de senzatia primilor fulgi de nea prinsi pe obraz, de gustul placintelor pe care le cocea bunica in cuptorul de teracota, de imbratisarea calda a mamei, de parfumul narciselor de primavara, de gustul nucilor coapte...dar cel mai mult de rasetele pofticioase ale copiilor nostri. Iar MOMO aduna laolalta si emotiile noastre copii-parinti . Ne-am adunat de pe cararile verii si precum toamna, incepem sa punem in cos si sa desfacem rand pe rand Bunatatile Toamnei. 

Dragii nostri prieteni...MOMO s-a intors in casuta si va asteapta Sambata 3 octombrie, la ora 11.00 sa redeschidem impreuna Poarta Jocului fara de Sfarsit. E foarte multa emotie si veselie in casuta noastra, dereticam si coacem povestile in asteptarea voastra. Aproape ca nu mai avem rabdare, va suna cunoscut? :-) 


Ce poti face cu toate scoicile ratacite, cu melcii curiosi, pietrele vorbarete si chiar nisipul glasuitor, carate dupa plajele pe unde pasii nostri au umblat? Dar cu dovlecii, bostanii, tartacutele, ardeii, gogosarii, vinetele pitice, strugurii brumarii si perele aurii sau chiar cu morcovii portocalii?

Sau cu florile toamnei proaspat culese din roua diminetii?

Noi ne vom juca cu ele si va invitam alaturi de noi, la 3 ateliere intr-unul singur!! Intr-o camera am am pregatit VARA si intr-o alta TOAMNA. Alaturi de Mira, Andreea, Oana, Maria si Emilia.


  • Atelier de vara: pictura pe pietre de mare, bricolaf si tablouri cu scoici si nisip
  • Atelier de bunatati de toamna: sculptura si modelaj in legume si fructe
  • Atelier de florarit : aranjamente florale de toamna
Iar la final, ne vom aseza in cercul prietenie si vom asculta o poveste impreuna!

Locurile la acest atelier-eveniment sunt limitate, de aceea va rugam sa va inscrieti din vreme! 

Evenimentul va dura aproximativ 2 ore.

Pretul este unul special, 35 lei/copil + parinte. Avem ceai din belsug si multe zambete frumoase. In plus veti afla si cate ceva din secretele programului nostru care debuteaza in aceasta toamna.

Pentru inscriere e suficient sa ne scrieti la lumealuimomo@gmail.com si sa ne comunicati datele voastre.

miercuri, 2 septembrie 2015

Grup de joaca si explorare senzoriala pentru copii de 1-2 ani

incepem din 21 septembrie cu 2 grupe, de la 10.00 la 11.00
martea pentru copii intre 1 an si 1 an si 5 luni
miercurea pentru copii intre  1 an si 5 luni si 2 ani
cu Andreea Stefan, psiholog si mama a 3 copii

Explorarea senzorială este modul prin care copiii examineaza, descopera, numesc și dau un sens lumii inconjuratoare. Și cu atat mai mult este benefic sa le oferim oportunități pentru joacă senzoriala.


Acasa la MOMO, intr-o atmosfera calda si prietenoasa, vom interactiona alaturi de 7 mamici si copilasii lor, Incepem dimineata impreuna cu un ceai cald si aromat povestim despre copiii nostri si propriile noastre experiente si exploram universul fascinat al simturilor. Iar ceea ce veti invata si experimenta la fiecare intalnire, veti putea continua acasa. In rest, ramaneti atenti la nevoile copiilor vostri si insotiti-i in descoperirile lor. 

De ce stimulare senzoriala? 

In timpul primelor sase luni, bebelusul este aproape tot timpul in contact cu mama sa. Dupa aceasta perioada, el se deschide catre lume, pe care o descopera cu ajutorul celor 5 simturi: mirosul, vazul, auzul, gustul si pipaitul, iar cu ajutorul lor el intelege viata. Modul in care interactionam cu el, felul in care il mangaiem, muzica pe care o asculta, experientele gustative pe care i le oferim sunt definitorii pentru dezvoltarea lui. 


Ce inseamna stimularea senzoriala la aceasta varsta? 


  • explorarea cutiilor senzoriale (cutii cu orez, linte, malai sau spuma in care copiii isi vor scufunda manutele petru a cauta comori)
  • atingerea apei in diferite forme ale sale
  • explorarea culorilor (pictura)
  • explorarea diferitelor texturi (modelaj)
  • testarea gusturilor - dulce, sarat, amar, acru
  • joaca pe muzica (vom dansa, vom sari si ne vom invarti pe muzica clasica)
  • jocuri si jucarii (facute de voi cu toata dragostea) prin care sa creezi o conexiune cu copilul tau.

Care sunt beneficiile copiilor nostri? 
  • participa la activitati de grup
  • invata sa interactioneze cu alti copii - dezvolta increderea de sine interactiunea avand loc in prezenta securizata a copiilor
  • isi dezvolta increderea in sine - 
  • isi vor dezvolta limbajul descriind ceea ce vad, aud si simt 
  • vor face legatura intre cauza si efect (ce se intampla atunci cand pun apa in nisip sau cand tin gheata in mana)
  • vor invata notiuni legate de natura, animale, oameni 
  • isi vor dezvolta abilitati motorii fine manipuland tot felul de materiale cu texturi si consistenta diferite 
  • vor fi mai calmi pentru ca vor consuma orice disconfort interior fie ca e plictiseala sau o forma de agitatie
Dar beneficiile noastre, ale parintilor?
  • o legatura foarte stransa cu copilul nostru bazata pe incredere si cunoastere
  • o mai buna interactiune fizica si emotionala 
  • redescoperim copilul din noi, zambim mai des si scapam de stres
  • ne stimuleaza creativitatea de a inventa jocuri, povesti si chiar jucarii
  • avem acces la o comunitate de parinti cu aceleasi preocupari 
Care sunt temele intalnirilor saptamanale?
  • la masa (ne jucam cu fructe si legume)
  • corpul meu (ne centram pe elementele fetei, miscarea corpului si imbracaminte)
  • natura (ne jucam cu frunze, flori si culori)
  • animale domestice
  • animale salbatice
  • anotimpuri
  • forme si culori
  • mijloace de transport

Detalii organizatorice:
Ne intalnim in fiecare marti sau miercuri de la orele 10.00 . Atelierul se poate tine cu un minim de 4 copii si maxim 7.  Durata unei intalniri este de 60 minute.

Abonament: 450 lei/abonament /(8 sedinte saptamanale) - valabil 10 saptamani (2 dintre sedinte se recupereaza)

Ceai de fructe si apa plata din partea casei pentru mamici si copii. 

Plata integrala a abonamentului se poate face si dupa prima sedinta, avand astfel optiunea sa incercati inainte de toate activitatile pe care vi le propunem si apoi sa decideti daca vi se potriveste si doriti sa continuati (urmand sa se scada din costul abonamentului daca optati ulterior pentru aceasta varianta). Sedintele pierdute din motive obiective se recupereaza la urmatoarea grupa, dar nu mai mult de 2 sedinte. Abonamentul este valabil pana la epuizarea celor 8 sedinte, pana la 10 saptamani de la data inscrierii.

Inscrierea la acest atelier se face doar in scris la: lumealuimomo@gmail.com, specificand varsta copilului. In functie de numarul si varstele copiiilor inscrisi, vom forma doua sau mai multe grupe de copii. Detalii la telefon:  0723.565.113