REDOBANDIREA INOCENTEI

"Am mai invatat ceva"...acesta este lucrul cel mai de pret pe care l-am primit anul acesta, caci in inima sa salasluieste TOT ce mi-a fost dat sa primesc. Si ii multumesc LUI si va multumesc VOUA mai ales pentru lucrurile pe care nu le-am cerut. Acum 6 luni soarele si marea ma faceau sa zbor cu gandul spre un vis pus la pastrare printre pernele gandurilor, abia daca indrazneam pana atunci sa merg sa vaz daca ii place acolo unde il instalasem...4 luni mai tarziu paseam cu ochi mirati de copil intr-o alta Lume...de aici incolo voi lasa "tacerea sa egaleze toate cuvintele", caci da eu sunt pe drumul de a-mi redobandi inocenta. Anul nou sa fie cu multa speranta...sa fim sanatosi sa putem darui, sa fim sanatosi sa putem ajunge acolo unde drumul pe care fiecare l-am ales ne conduce. Sa fim intelepti sa ascultam si sa avem rabdare. Sa indraznim sa fim din nou copii, liberi si inocenti! La multi ani frumosi dragii mei!!!
mira

Rasarit de soare pe Raul Gange - India, Varanasi 2011

PS. Fiecare inceput si sfarist de an ma aduce si readuce la langa Octavian Paler..un spirit pe care il iubesc in continuare cu credinta si speranta..

VENUS DIN MILO, DE OCTAVIAN PALER

“Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenând cu degetul pe nisip conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit, fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd, uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă, domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti n-aţi aflat decât că ”a spera înseamnă aproape a trăi”? Unde este această insulă dacă nu în noi înşine? ”Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră înainte de asta. Adică vina noastră este aceea de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin, povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli, după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre. Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele decât că sunt nişte păsări ameţite de soare şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate, atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei, poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ pentru a desena, imitându-i pe oameni, conturul umbrei iubitului ei, chiar fără să ştie ce-i arta.”