Atunci un literat spuse: "Vorbeşte-ne despre cuvânt."
Şi el începu:
"Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea pace cu propriile gânduri;
Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.
Şi, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.
Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.
Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.
Mai sunt şi alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.
În firea acestora spiritul sălăşuieşte în ritmul tăcerii.
Când îţi întâlneşti prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ţi anime buzele şi să-ţi călăuzească limba.
Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;
Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, aşa cum buchetul vinului este cel care stăruie.
Chiar şi când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu