luni, 20 ianuarie 2014

Spectacol muzical pentru copii - "Nica si povestile sale" - adaptare dupa Ion Creanga

Duminica 26 ianuarie 2014, la ora 11.30 Lumea lui Momo, va invita in casuta de langa Cismigiu – copii si parinti laolalta - sa descoperiti lumea fascinanta a povestilor, spuse pe intelesul tuturor copiilor. 

„Nică și Poveștile sale” este un nou spectacol de teatru pentru copii, conceput si creat de Lumea lui MOMO, o adaptare cu totul inedită, după „Amintiri din Copilărie”, de Ion Creangă. 

Regia și adaptarea: Antoaneta Zaharia
cu  Antoaneta Zaharia si Ioana Flora
un concept artistic Lumea lui MOMO

“Nica si povestile sale” reinventeaza poveștile copilăriei unei generații trecute, în maniera copilăriei generației de astăzi. Autenticitatea copilăriei lui Nică, universul său plin de miracole, joacă, șotii, veselie, toate scăldate în lumină și mirare, permite reactualizarea continuă a acestui personaj și transmiterea poveștilor sale către copilul de azi, copilul de pretutindeni. 

Pentru că, copilăria este un tărâm feeric, în care trăim deplin și înțelegm tainele vieții mai ușor, indiferent de timpul istoric în care ne aflăm. Copii și părinți!! Hai împreună cu Nică din Humulești să retrăim întâmplările pline de haz din satul scăldat de Ozana cea frumos curgătoare. Să furăm pupăza din tei și să o ascundem în pod, apoi să o vindem la târg și de gura moșului, să fugim repede acasă să mergem la furat de cireșe și să punem la pământ toată cânepa cea verde și fragedă a matușii Mărioara, să mergem la scăldat în ziua când mama avea atâta treabă, să ne întoarcem apoi goi goluți fugind pe ulițele satului, și târziu după ce ne-au lătrat câinii lui Tasnea să cerem mamei iertare și ceva de mâncare... să mergem în Broșteni la casa Irinucăi și din greseală să o dărâmăm toată cu un pietroi desprins din deal și fuga fuga acasă, la bunica să ne vindece de râie căprească... și apoi la mama, în brațele ei iertătoare să râdem la soare ca să se îndrepte vremea...Ce poate fi mai frumoasă decât copilăria mea și a voastră, zică cine ce-o zice!

Spectacolul are loc la sediul Lumea lui MOMO, Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, et 1, Sector 1, Bucuresti, duminica 26 ianuarie, ora 11.30

Bilet intrare: 25 lei/persoană (copil sau adult), detalii la tel: 0723.565.113. Numar limitat de locuri!!! Biletele se pot procura astfel:

- online www.iabilet.ro, www.eventim.ro (bilete electronice)
- cash de la sediul Lumea lui MOMO, Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, sector 1,a
- cash sau card bancar din reteaua eventim: Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos,  Vodafone,  Orange si Domo din Bucuresti. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu