vineri, 8 martie 2013

Meseria de parinte, dincolo de iubire si intuitie - Interviu cu Urania Cremene, Parents Masterclass

Pe 1-2 martie 2013 Lumea lui MOMO, a organizat un nou Workshop de parenting oferit de Urania Cremene, expert in parenting, certificat unic in Romania al licentei Parents’ Toolshop, programul de parenting no 1 din SUA. E frumos sa ai casa plina de oameni mari, dar mai ales sa ai un alt tip de interactiune. Ne-am baut cafeaua si ceaiul impreuna la primele ore ale diminetii, am povestit in momentele de respiro – caci daca nu stiati trainingul este extrem de intensiv- am servit pranzul impreuna, am ras, ne-am jucat, ne-am ascultat unii pe altii, am schimbat pareri si chiar retete..iar la sfarsit ne-am imbratisat si am promis sa pastram o legatura stransa.  In final, am rugat-o pe Urania sa ne impartaseasca cate ceva din perspectiva ei de expert in parenting si facilitator al acestui ultim workshop: 

Urania, cum au fost cele 2 zile pentru tine? 
Interactiveee!!! Am avut un grup de parinti foarte activi, extrem de atenti si s-au iscat o serie de discutii valoroase. In plus, am avut 3 tati in sala, care au venit pentru ca si-au dorit, iar prezenta lor a insemnat foarte mult, pentru a intelege si viziunea barbatilor in cresterea copiilor. Imi place foarte mult sa am tati in sala. Tatii, atunci cand se implica, sunt extraordinari, pentru ca rareori au pareri preconcepute despre cresterea copilului, nu-si petrec atat de mult timp cautand sfaturi pe net, de la vecine sau alte mame din parc, iar atunci cand li se ofera o metodologie care sa-I ajute sa se apropie de copiii lor, sunt foarte disciplinati in a o pune in practica! In plus, tatii stiu sa se joace…si asta conteaza foarte mult pentru un copil. Cu cat iti petreci mai mult timp cu ei pe jos, pe covor, cu atat sunt mai fericiti! Imi doresc din ce in ce mai multi tati in sala, asta si pentru ca mamele participante isi doresc sa vorbeasca aceeasi limba cu partenerul lor… 

Ce varste au copiii parintilor participanti?
Hm…greu de facut o medie relevanta intre copii de 12 zile si de 6 ani… As spune ca toti copiii participantilor mei aveau varsta prescolara, ceea ce ii va ajuta pe toti in crearea unei relatii stranse, mult mai usor. Copiii, cu cat sunt mai mici, cu atat sunt mai receptivi la schimbarile noastre comportamentale. Cu cat sunt mai mici, cu atat efortul nostru e mai mic.

Ce ne poti spune despre dificultatile pe care le intampina acesti parinti in relatia cu copiii lor? 
In general, ceea ce parintii obtin cu dificultate, este cooperarea copilului, de foarte multe ori ajungandu-se la lupte pentru putere, epuizarea parintelui in “negociere”, lipsa de argument, cateodata, oboseala acumulata peste zi, care face seara sa nu mai aiba atata rabdare… Am discutat despre probleme ca: somnul si obiceiurile legate de somn, alimentatia si masa, comportamentele nedorite ale copilului (tendinta catre distrugere, de exemplu, sau lovirea altor copii) si cum putem opri cercul comportamental de pana acum. In general, intrebarile parintilor sunt de genul: “Cum pot sa-mi fac copilul sa…” Adevarul este ca nu poti forta schimbarea comportamentala a nimanui. Poti doar influenta, convinge, deveni un exemplu pentru copilul tau si sa lucrezi constient, cu propriile convingeri referitoare la copilul tau. De exemplu, daca tu crezi, ca parinte, ca ai un copil incapatanat, te vei purta in consecinta cu el. Te vei astepta sa respinga propunerile tale, il vei eticheta ca atare. Rezultatul? Copilul isi asuma eticheta, si se va comporta in consecinta! Lucram destul de mult la modificarea convingerilor…in exemplul anterior, convingerea poate fi modificata astfel: copilul meu stie ce vrea, gaseste argumente pentru ceea ce-si doreste, are nevoie la randul lui de argumente solide pentru a face ceva – toate acestea sunt calitati foarte valoroase pentru un adult! Daca reusim sa schimbam etichetele si sa le privim partea pozitiva, comportamentul nostru se schimba dar si comportamentul copilului.

De ce aleg parintii un astfel de astfel de curs, dar mai ales de ce ar alege metoda Parent Toolshop pe care tu o promovezi?
Toti parintii pe care i-am cunoscut, acum sau cu alte ocazii, au intentii extraordinare pentru copiii lor! Doar ca nu stiu sa obtina ceea ce-si doresc, si de multe ori fac greseli, fara sa-si dea seama. Parenting-ul este un subiect nou, multi parinti intrebandu-se nu numai cu ce se ocupa aceasta “disciplina”, dar mai ales: “de ce ar trebui sa ma invete cineva cum sa-mi cresc copilul?” Parintii care vin la un curs de parenting au depasit aceasta intrebare, si au decis sa faca tot ce pot face pentru a avea o relatie armonioasa, plina de satisfactii, cu copiii lor, pentru a creste un adult “izbutit” – cum imi place mie sa spun. Din fericire, majoritatea parintilor nu au ales un curs de parenting ca sa rezolve probleme sau sa disciplineze, ci tocmai pentru a preveni viitoarele probleme. Iar workshop-ul pe care il sustin este unic din aceasta perspectiva: invata un parinte sa si previna: crizele de “nu” de la 2 ani, refuzurile de tot felul, jocurile de putere, amenintarile, razbunarile copiilor, rebeliunile adolescentei. In plus, ofera metode extrem de valoroase pentru disciplina, ceea ce alte cursuri nu ofera. 

Ce ai aflat de la parintii participanti, au aplicat si alte metode pana acum? De unde s-au inspirat, documentat? Au preferat carti, tutoriale sau alte cursuri de specialitate? 
Majoritatea dintre ei citisera articole, dar nu participasera la alte workshop-uri de parenting. De fapt, din punctul meu de vedere, punerea in practica a unor pareri citite in unele carti, sau – si mai rau – bloguri, este foarte riscant. Daca as fi castigat cate un million pentru cate pareri neavizate, stupide, periculoase chiar am citit in anii astia, as fi fost miliardara! Este multa maculatura pe piata si, pentru un parinte fara experienta metodelor de comunicare, ascultare, disciplina sau stiinta schimbarii comportamentale, este foarte greu sa-ti dai seama ce functioneaza, si ce nu. De aceea sfatuiesc mereu parintii: un workshop de parenting este bun, atata vreme cat metodologia predate are cercetare in spate, documentata, si este predate de un trainer cu experienta, care stie sa transmita cald, corect, eficient informatia. 

Care au fost provocarile pentru tine, ca trainer? 
Grupa numeroasa si interactiunea rapida care s-a intamplat intre participant, ceea ce m-a provocat, din punctual de vedere al managementului timpului. Cu totii au participat active, au adresat intrebari, au incercat sa se ajute reciproc si sa-si ofere sprijin. In plus, ca de obicei, marea mea provocare este sa reusesc sa sintetizez informatia. Sunt atat de multe lucruri de spus, iar mie imi place atat de tare ceea ce fac, incat imi vine sa raman inchisa cu parintii intr-o sala si sa le spun tot ceea ce i-ar ajuta sa-si asculte copilul, sa devina apropiati, sa se distreze impreuna, si sa faca din experienta de parinte una cu totul speciala.

Pentru ca si pentru tine este o noua experienta, cu ce ai plecat de data aceasta? 
Invat de fiecare data lucruri noi, iar parintii cu adevarat implicate sunt un mare exemplu pentru mine! Gaseste fiecare propria metoda de a coopera cu copilul, de a depasi starile conflictuale, de a-si gestiona proprii nervi in unele situatii, ca de fiecare data nu numai ca toata sala rade, dar este fantastic sa descoperi atata inventivitate! Fiecare exemplu de acest fel ma imbogateste si astfel, fiecare workshop pe care il fac devine din ce in ce mai bun. 

Dar cu ce crezi ca au plecat parintii dupa cele 2 zile de curs?
Pai hai sa-I ascultam pe ei! Avem testimoniale, de fiecare data.

In general oamenii cauta retete perfecte, de succes? Crezi ca putem vorbi de succes si in parenting? 
Hm…depinde cum masori succesul…Succesul depinde de dorinta parintelui si determinarea lui de a face tot ceea ce poate pentru relatia cu propriul copil, si pentru viitorul adult pe care il educa. Aceia care au luat manualul de curs si au facut o biblie din el, au avut rezultate extraordinare! Si trebuie doar sa-ti modifici abordarea…Iata cateva exemple: desi tuturor parintilor li se ofera posibilitatea de a-si recupera banii la sfarsitul cursului, daca li se pare ca au pierdut timpul, sau ca informatiile oferite n-au fost relevante, niciunul n-a cerut asta. Ba mai mult, nu se mai lasa dusi acasa seara, ma intreaba cand ne mai vedem, sunt absolut fascinati de toate cele parcurse si, cu exceptia gravidelor, majoritatea spune: “de ce n-am facut eu cursul asta mai devreme?” Ceea ce consider eu a fi un success, este telefonul sau mailul de dupa: “Urania! Nu-mi vine sa cred! A functionat! A fost atat de usor!” Ce iarasi mi se pare un success, este parerea unui adolescent, care si-a facut timp sa citeasca materialul de curs, si care a spus: “daca si mama ar vorbi asa cu mine…nu ne-am mai certa in fiecare zi!”. Succesul meu personal il vad in propriul copil si abia astept sa-l vad in copiii ai caror parinti mi-au facut onoarea sa-I indrum in cea mai frumoasa calatorie din viata noastra de adulti: drumul, mana in mana, catre viitorul propriului copil, in care nu suntem decat o mare sursa de iubire, lumina si inspiratie. Calea – este a lui.

Multumim Uraniei, multumim parintilor care au ales sa investeasca in dezvoltarea lor personala, dar mai ales in relatia parinte-copil. Va asteptam pe 29 si 30 martie, la urmatorul Atelier de Parinti din Lumea lui MOMO “Vreau sa cresc sa te pot creste” – cu Urania Cremene, Parents Masterclass.

In loc de incheiere: testimonial de la Marius Vetrici, unul dintre parintii participanti la acest Workshop. “Meseria de parinte se face de multe ori din intuitie si cu sufletul. Exista insa momente cand ai nevoie de abordari complet noi, de solutii testate de altii prin practica si cercetari indelungate. Daca vrei sa nu reinventezi roata, daca vrei sa nu te chinui pe tine si pe copilul tau, hai la cursul de Parenting de la Lumea lui Momo.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu