marți, 1 martie 2016

TABĂRA PENTRU FAMILII LUMEA LUI MOMO - EDITIA a 5 a

Îndemn la conectare, drumeție și haiducie pentru toți copiii și părinții din România
"Mai stejar pletos si verde, De sub tine nu se vede, Haiduceala in codru verde"
Parteneri: Monica Reu & Ian Peaty, Asociația de Comunicare Non-Violentă

3-9 iulie si 24-30 iulie, 
Satul Brebu, Comuna Runcu

Oare, căți dintre noi au avut bunici care obisnuiau sa ne cânte legende cu haiduci sau povești cu domnite din Carpati, la gura sobei, atunci cand iarna e mai grea și viscolul suiera pe la uși? Și cati nu ne-am imaginat cand eram de-o schioapa, haiducii lui Sapte Cai sau Iancu Jianu?

Asa ca, hai mai bine sa Incălecam spre satul Brebu, atestat de batranii satului inca de pe vreme dacilor, și să ne purtăm copiii pe una dintre cele mai pitoresti culmi de la poalele Muntilor Leaotei, cu nume de legenda : Plaiul Domnesc. Despre Brebu se mai zice ca este unul dintre cele mai frumoase sate din Romania, și dincolo de toate transformările vremii si-a păstrat traditia și farmecul de odinioară.

Emotiile sunt si mai mari anul acesta, pentru ca este unul special: implinim 5 ani de cand existam, sarbatorim cea de-a 5 a editie a Taberei de familii MOMO si organizam tabara in 2 perioade diferite din luna iulie.


Vă invitam, ca preț de 7 zile să ne deconectam total de la ritmul vietii noastre cotidiene, pentru a ne CONECTA la ritmul de JOACA si EXPERIMENTARE 


  • Ne vom juca în fiecare zi cu copiii noştri aşa cum ne dorim, dar nu avem timp. 
  • Ne vom juca intre noi, ne vom in miros de tufa salbatica si fan proaspat cosit
  • vom invata cele mai nebanuite insusiri ale fiintei noastre conectandu-ne la partenerul nostru
  • Vom socializa intre parinti cu interese similare cu ale noastre si poate chiar vom lega prietenii.
  • Vom explora imprejurimile unice ale Plaiului Domnesc
  • Vom bicicli pe cusmele dealurilor si prin umbra padurilor
  • Vom calari cei mai sprinteni caluti de munte
  • Vom gatit sub cerul liber bunatati care ne fac mai vigurosi si plini de energie
  • Vom participa la un curs intensiv de Comunicare Empatica alaturi de Monica Reu si Ian Peaty

In plus

Dacă copii vostri au deja 3 ani impliniti sau se apropie de 10-12 ani este perfect pentru ei să le placă ce punem noi la cale. 

Cateva dintre detaliile celor 2 TABERE din aceasta VARA
  • perioada,  3-10 iulie si 24-30 iulie
  • locul: pe culmea unui deal de langa satul Runcu am descoperit un colt de rai verde, insorit si inca salbatic, la doar 2 ore de Bucuresti, pe care il poti explora la pas, calare sau pe bicicleta. Se numeste Potcoava, si este locul unde te poti lasa liber sa simti cum TU devii NATURA. https://www.facebook.com/potcoavaMH/?fref=ts
  • 6 nopti de cazare, 3 mese pe zi, 2 gustari 
  • optiuni culinare pentru vegetarieni si non-vegetarieni
  • 5 traineri inimosi care pregatesc un program despre care sa povestiti si nepotilor: Andreea Stefan, Mira Loghin, Monica Reu, Oana Bernecher, Emilia Mitroi si Adina Cosac.
  • antrenori de calarie si drumetie*
  • drumetii, calarie*, ateliere de joaca si imaginatie pentru copii, sezatori pentru parinti, jocuri copii-parinti, biciclit pe carari de munte etc
  • De la cuplu la familie - conectare prin comunicare empatica - o serie de workshopuri dedicat relatiei de cuplu si familie oferite de Monica Reu si Ian Peaty
  • si inca alte cateva momente la care inca lucram. Programul detaliat al taberei este in plin act de creatie, el va fi finalizat in aproximativ 6 săptămăni
  • *Nota - orele de calarie se vor achita separat de costul taberei, iar costul se calculeaza  in functie de numarul persoanelor inscrise. Prioritate vor avea copiii.
DETALII DESPRE CAZARE SI MASA - PENSIUNEA POTCOAVA

Gazda celor 7 zile in care ne vom petrece o parte din vacanta de vara este Pensiunea Potcoava, localizata in Satul Brebu (Comuna Runcu) (la maxim 2 h de Bucuresti, pe drumul vechi spre Sinaia, venind dinspre Targoviste)), cocotata pe culmea unor dealuri, departe de civilizatie. 

Povestea acestei pensiuni s-a nascut in jurul pasiunii pentru cai si pentru natura, asa ca dincolo de un spatiu generos de cazare, joaca, masa, drumetie si relaxare, avem la dispozitie 10 caluti de munte bine antrenati sa urce pantele la pas sau galop! In plus avem o sauna, o salina, un loc de joaca pentru copii, pajisti de stat la soare si alergat si chiar un jacuzzi de relaxat.

Asa arata camerele

Mesele sunt pregatite de personalul complexului, paine se face in casa si este coapta in cuptorul cu lemne al pensiunii, iar menul va incerca sa acopere 2 tipuri de diete: vegetariana și non-vegetariană. Mancarea va fi gatita pe principii alimentare sanatoase, majoritatea ingredientelor vor fi integrale si nu se vor folosi produse alimentare industrializate.

pensiunea in exterior

Exista 2 optiuni pentru cazare: 

Cazare pensiune (camere spatioase cu 2 paturi, cu baie in camera si pat suplimentar la cerere): 
  • disponibilitate: 13 familii/ 13 camere
Cazare la cort
  • disponibilitate: 5 familii
Prețurile pachetelor de tabără se diferențiaza in functie de componența familiei și tipul de cazare ales, cu toate serviciile menționate mai sus inclusiv workshopurile susținute de Monica Reu și Ian Peaty. Preturile vor fi oferite fiecărui solicitant în parte, în urma unui email trimis la lumealuimomo@gmail.com

Este bine să ştiţi că am început deja înscrierile şi si avem loc pentru 15 familii, Iar locul il retinem de indata ce ne-ati returnat formularul de participare si ati achitat avansul. Este bine sa stiti de pe acum, ca avansul platit nu este returnabil.

Dacă v-am facut cel putin curiosi, scrieţi-ne (lumealuimomo@gmail.com) şi vă povestim inclusiv despre toate costurile implicate in această călătorie în și pentru familie. 

Zâmbetele, veselia, atenția și grija, povestile de impărtășit, trăirile, pasiunea vi le dăruim cu mult drag din partea casei!

Spor la ÎMPLINIRE si TIMP DE CALITATE IMPREUNA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu