joi, 31 martie 2016

PREMIERA!! Mami, eu de unde vin? spectacol de teatru non-verbal pentru copii de la 1 la 3 ani







Spectacolul isi amana premiera pentru o data ulterioara pe care o vom comunica curand

Dacă ești mamă, recunoști întrebarea, desigur. Pentru că orice copil vrea să știe, își pune întrebarea încă dinainte de a putea rosti cuvinte. Puiul de găină iese din ou, floarea crește dintr-o sâmânță, dar eu mami, eu de unde am apărut și de ce ești atât de importantă pentru mine? 

Sunt întrebări firești, pentru care oferim un răspuns vizual și senzorial, printr-un spectacol de teatru exact pe înțelesul copiilor între 1 an și 3 ani. Un spectacol în care atenția, grija și iubirea mamei însoțesc copilul în călătoria magică pe care o parcurge prin joacă și explorare.

Te așteptăm împreună cu copilul tău la un spectacol care te lasă fără cuvinte: pentru că nici nu mai ai nevoie de ele pe parcursul acestuia.

Un spectacol de teatru non-verbal, inspirat dupa o poveste creata de Mira Loghin.
Concept, scenariu și regie Mira Loghin cu participarea extraordinară a lui Richard Bovnovski
Creatie muzicala si interpretare Loredana Mitruț
distribuție Karina Botis și Mirela Gândea 
decoruri și costume Doina Pop
productie Teatrul pentru copii MOMOLINO, 2016

Este primul spectacol al Teatrului MOMOLINO din categoria educatie timpurie, adresat copiilor care au implinit 1 an si pana la 3 ani. 

Pretul biletului este 45 lei/parinte + copil.  Bilet suplimenar al doilea adult, 25 lei. Spectacolul are o durata de 35 de minute si se desfasoara in sala de spectacole a Clubului Țăranului, Str. Intrarea Monetăriei nr 3-5, Sector 1 Bucuresti (in curtea Muzeului Național al Țăranului Romăn)

Datorita aranjamentului special al salii, numarul de locuri este mult mai mic decat la celelalte spectacole ale Teatrului MOMOLINO, de aceea biletele se vor vinde in avans, pe site-ul iabilet.ro, dar si in punctele lor fizice de vanzare afișate pe site.

Biletele se pot rezerva doar intre 15 si 17 aprilie, in functie de locurile rămase disponibile, la adresa de email, lumealuimomo#gmail.com, detalii la telefon 0723.565.113


________________________________________________________________________

REGULI DE AUR ATUNCI CAND VENIM LA TEATRU


  • Daca nu ati apucat sa va achizitionati biletul in avans sau sa vă faceti o rezervare, vă rugam verificati disponibilitatea locurilor cu o seara inainte, la telefonul pus la dispozitie in anunt, pentru evita supraglomerarea salii. Ne pare rau, dar nu vom putea suplimenta capacitatea locurilor, in cazul in care veniti direct la sala si spectacolul este sold out.
  • Vă rugam sa ajungeti la sala cu 15-20 minute inainte de inceperea spectacolului. De multe ori actorii nu ies in scena, pentru ca accesul spectatorilor in sala intarzie, iar copiii isi pierd rabdarea. Iar daca ajungeti mai devreme de atat, de asemenea copiii isi pierd rabdarea in asteptarea spectacolului.
  • Odată ce spectacolul a inceput, accesul in sală nu mai este posibil. Valabilitatea biletului se pierde, și vă așteptam cu drag la o reprezentație viitoare.
  • La intrarea in sală exista cuiere, unde vă invităm să vă lasați hainele groase. Este neplăcut și inconfortabil să le țineți cu voi pe scaun, pe toata durata spectacolului.
  • Spectacolele noastre sunt adresate in primul rănd copiilor, de aceea primele 4 rănduri din fața scenei le sunt exclusiv rezervate. Le recomandam adultilor să ocupe intotdeauna locurile incepand cu răndul al cincilea, oferindu-le sansa sa se bucure pe de-a intregul de spectacol. Nu vom putea face exceptii, nici in cazul parinților care aleg să-si tina copiii in brate.
  • Vă rugam sa nu stationati pe cele 3 culoare de acces din sală. Ele pot fi folosite de actori in timpul spectacolui, sau pentru circulatia facila a parintilor si copiilor. De asemenea normele de siguranta ISU ne obliga să respectăm aceste reguli.
  • Odată ce ați intrat in sală, vă rugăm să vă ocupati locurile și să ramaneti așezați pănă la începerea spectacolului. Locurile se ocupă in ordinea sosirii, de aceea vă rugam să nu tineți locuri rezervate prietenilor despre care știți că ajung mai tărziu.
  • Înainte de începerea spectacolului, vă rugam să inchideti telefoanele mobile sau să le treceti pe modul silentțos. Apreciem că nu le lăsați copiilor pe durata spectacolului, telefoane sau alte aparate electronice care le pot distrage atenția.
  • Oferiți-le copiilor doar apă îmbuteliată. Rontăielile sau fructele se pot consuma înainte sau după spectacol. Știți, e foarte posibil să li se faca poftă și copiilor de lângă, in plus zgomotul ii deranjează pe ceilați spectatori sau chiar ar putea să ii  distragă pe actori in timpul jocului.
  • Uneori în timpul spectacolului, copiii ar putea să plângă. Cu toții v-am fi recunoscători dacă ați alege sa mergeti afară pentru liniștire si apoi să vă ocupați locul in sală.
  • Pentru că fiecare spectator este important pentru noi, ne dorim ca fiecare dintre voi să se bucure de spectacol in liniste, să auda bine replicile actorilor, de aceea am aprecia daca ați rămâne pe locurile voastre pana la final, evitând să vorbiti, chiar și in soaptă.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu